fbpx

Penne negre cu sos mixt si legume

Cu pastele e greu să dai greș. În plus… cui nu-i plac pastele? 😋



De obicei, pentru urgențele fără mâncare în frigider, apelez la clasicele paste făinoase. De data aceasta însă, am folosit niște penne făcute 100% din fasole neagră pe care le-am găsit la una din campaniile Lidl (să fi fost în jur de 7 lei cutia de 300g) acum ceva timp.

Ce mi-a placut mult la aceste paste, pe lângă culoarea deosebită (neagră 🖤), a fost gustul diferit, conținutul ridicat de fibre și proteine și faptul că nu aveau gluten, ceea ce le tansformă într-o opțiune bună pentru cei care suferă de boala celiacă sau încearcă să reducă consumul de alimente care conțin gluten.

Inițial am gândit rețeta cu un sos alb de smântână pentru contrastul de culoare cu pastele negre, dar nu m-am putut abține și am adăugat și pastă de tomate așa că a rezultat un sos roz-roșiatic. Dacă nu vă conving culorile, va trebui să mă credeți pe cuvânt și să încercați să combinați smântâna de gâtit cu sosul de roșii 😄

Penne negre cu sos mixt si legume

Penne negre cu sos mixt și legume

Timp pregătire 10 minutes
Timp gătire 20 minutes
Timp total 30 minutes
Fel de mâncare Fel principal, Main Course
Bucătărie Italian
Porții 2 portii

Ingrediente
  

  • 300 g paste (din sortimentul preferat)
  • ½ ceapă
  • ½ ardei roșu
  • ½ ardei galben
  • 6-7 ciuperci
  • 200 ml smântână vegetală (eu am avut de ovăz de la DM)
  • 3 linguri fulgi de drojdie inactivă
  • 1 ceșcuță roșii cuburi/ pastă de tomate
  • 1-2 linguri ulei
  • sare, piper, busuioc uscat/proaspăt
  • opțional semințe de floarea soarelui și roșii proaspete pentru decor

Instrucțiuni
 

  • Fierbem pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Cele pe care le-am folosit eu, au fiert ~15 minute
    paste din fasole neagra
  • În paralel, adăugăm uleiul la încins și călim ceapa până devine translucidă
    ceapa calita
  • Adăugăm legumele tocate și le lăsăm pe foc amestecând din când în când până se reduce lichidul pe care îl lasă ciupercile
    legume la tigaie pentru paste
  • Adăugăm smântâna peste legume și amestecăm bine. Când începe să fiarbă, adăugăm fulgii de drojdie care vor da o consistența mai cremoasă
  • Adăugăm ceșcuța de pastă de tomate lăsând sosul să fiarbă la foc mic pentru câteva minute
  • Adăugăm sare, piper și busuioc după gust
  • Pastele fierte și scurse bine, se adaugă peste legumele cu sos și se amestecă bine.
Keyword paste

1 Comment

  1. Pingback: Paste cu sos cremos de ardei kapia și caju - Erbivorul - Sosuri & Creme

Lasă-mi un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primești cele mai noi rețete și articole!

Abonează-te la Newsletter

+ un Cadou surpriză pe mail după abonare