fbpx

Prajitura de prune si migdale

Încet-încet, dar cu pași siguri facem tranziția de la vară la toamnă 🍂 Chiar dacă privim cu nostalgie după fructele verii, avem acum alte bucurii. Alte flori, alte fructe, alte legume 🙂



Mult timp am neglijat prunele, probabil pentru că erau mereu la îndemână și nu le consideram deosebite. Acum că este din nou sezonul lor, m-am gândit să le pun în valoare într-o tartă-prajitură cu un blat cu faină de migdale.

Dacă îndrăzniți să reproduceți rețeta, sunt convinsă că vă va cuceri combinația de prune și migdale 💜

Unul din ingredientele mai puțin întâlnite în bucătăria românească dar care capătă popularitate în România, în prăjituri și în mâncărurile inspirate din bucătăria asiatică, este crema de cocos. Ținută la frigider, aceasta se va separa într-o cremă untoasă, care se ridică la suprafața conservei, formată din grăsimile din laptele de cocos. Pentru prăjitură am amestecat bine conținutul conservei pentru a obține o cremă omogenă. Gustul este unul neutru, cu o ușoară aromă de cocos. Pentru această rețetă am folosit o conservă din Lidl (82% extract de cocos) dar le găsiți în orice supermarket, în general la raionul de specialități asiatice.

De asemenea veți observa că am folosit o linguriță de coajă de portocală. Atenție din ce sursă folosiți pentru că majoritatea portocalelor disponibile în magazine au coaja necomestibilă din cauza substanțelor cu care au fost stropite! Eu am folosit coajă de portocală de la Dr. Oetker care se gășeste sub forma unor pliculețe similare celor pentru praful de copt.

prajitura cu prune si migdale

Prăjitură de prune și migdale

Timp pregătire 15 minutes
Timp gătire 40 minutes
Timp total 55 minutes
Fel de mâncare Desert, Dessert
Porții 8 felii

Ingrediente
  

  • 130 g făină albă
  • 50 g făină de migdale
  • 1 praf sare
  • 1 linguriță rasă bicarbonat
  • 1 linguriță rasă praf de copt
  • 150 g zahăr
  • 150 ml cremă de cocos din conservă amestecată bine
  • 3 linguri zeamă lămâie
  • 3 linguri ulei
  • 1 linguriță coajă portocală
  • 1/2 linguriță esență vanilie
  • ~8 prune mărime medie feliate
  • fulgi migdale pentru decor (opțional)

Instrucțiuni
 

  • Într-un bol amestecați bine: făina albă, făina de migdale, sarea, bicarbonatul și praful de copt
  • Într-un alt vas încăpător amestecați bine: crema de cocos, zahărul, zeama de lămâie, uleiul, esența de vanilie și coaja de portocală
  • Adăugați treptat amestecul de ingrediente uscate peste cele umede până la încorporarea completă dar nu amestecați excesiv.
  • Tapetați tava (eu am folosit una cu diametru de 23 cm) cu hârtie de copt și turnați compoziția în tava
  • Adăugați prunele feliate la distanțe cât de cât egale pentru o coacere uniformă. Nu supra-aglomerați compoziția cu prune deasupra pentru a nu pune prea multă greutate riscând să “sufocăm” compoziția
  • Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la ~180° pentru aproximativ 40 de minute sau până iese scobitoarea curată.
  • După ce se răcește, puteți decora cu fulgi de migdale, și apoi feliați
Keyword migdale, prune

Lasă-mi un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Erbivorul

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading

Primești cele mai noi rețete și articole!

Abonează-te la Newsletter

+ un Cadou surpriză pe mail după abonare