Acești dovlecei umpluți cu tofu și mărar sunt ușor de făcut, foarte sățioși, iar gustul lor o să vă amintească de serile răcoroase de vară 💛
Încet, încet, se apropie sezonul dovleceilor care devin din ce in ce mai accesibili ca preț. Iar cum primăvara e din ce în ce mai caldă, și ne duce cu gândul deja la vară, m-am gândit că pe lângă tradiționalul mărar pe care eu îl asociez vara cu salata de dovlecei, ar merge foarte bine și un amestec de tofu cu condimente.
În funcție de mărimea dovleceilor folosiți, dacă aceștia sunt prea mari, și nu vă ajunge compoziția de tofu, puteți să adăugați în amestecul de tofu, alături de condimente și o parte din miezul acestora, tocat mărunt.
Un ingredient deosebit pe care l-am folosit este sarea neagră (kala namak). Ce e deosebit la această sare, este faptul că este extrasă din zone cu activitate vulcanică iar din acest motiv are un puternic miros de sulf. Exact acest sulf, oferă un gust specific, asemănător cu acela pe care îl obțineți atunci când folosiți ouă. Dacă nu aveți deja această sare, o puteți înlocui fără probleme cu sarea obișnuită.

Dovlecei umpluți cu tofu si mărar
Ingrediente
- 3 dovlecei
- 180 g tofu simplu
- 1 lingură sos de soia
- ½ lingură sare neagră kala namak (sau sare obișnuită)
- ½ linguriță turmeric (curcumă)
- 1 praf piper (după gust)
- 1 legatură mărar
- 1 lingură ulei de măsline
Instrucțiuni
- Spălăm bine dovleceii și îi tăiem în 3-4 bucăți în funcție de mărimea dorită
- Scobim interiorul acestora cu o linguriță, un cuțit, sau dacă aveți cu un dispozitiv cu care scoatem de obicei cotorul de la mere 🙂
- Într-un bol sfărmăm blocul de tofu, adăugăm sare, sos de soia, turmeric (pentru culoare), piper, ulei și mărarul tocat mărunt și amestecăm bine
- Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt adăugăm dovleceii și îi umplem cu amestecul de tofu cu ajutorul unei lingurițe
- Acoperim tava cu folie de aluminiu și o introducem la cuptor la 200° pentru 30 de minute. După 30 de minute înlăturăm folia și mai lăsăm tava încă 10-15 minute pentru ca aceștia să se rumenească