fbpx

Tiramisu vegan

Tiramisu este una dintre cele mai clasice și iubite prăjituri 😊 așa că nu puteam să nu o reproduc în varianta vegană (de post), de la pișcoturi până la cremă! 

Marea majoritate a pișcoturilor gata de cumpărat conțin ouă, iar pentru cei care aleg să nu consume produse de origine animală, acestea nu sunt o opțiune bună. Chiar dacă există și varianta de post (vegană), gata de cumpărat, a pișcoturilor, eu am ales le fac în casă, după rețeta celor de la Sanovita 😊

În ceea ce privește crema, am ales varianta unui Mascarpone vegan, cumpărat, și cremă de cocos.

Găsiți toate detaliile (inclusiv poze cu produsele) în pașii din rețeta de mai jos. 

tiramisu vegan cu piscoturi facute in casa

Tiramisu vegan

Tiramisu este una dintre cele mai clasice și iubite prăjituri 😊 așa că nu puteam să nu o reproduc în varianta vegană (de post), de la pișcoturi până la cremă! 
Timp pregătire 15 minutes
Timp gătire 15 minutes
Răcire 4 hours
Timp total 4 hours 30 minutes
Fel de mâncare Desert, Dessert
Bucătărie Italian
Porții 10 porții

Ingrediente
  

Ingrediente pișcoturi

  • 185 g făină albă
  • 150 g zahăr brun
  • 60 ml lapte vegetal
  • 6 linguri margarină
  • 60 ml aquafaba (lichidul din conserva de naut)
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • linguriță amidon de porumb
  • 1 linguriță praf de copt
  • ½ linguriță bicarbonat
  • ¼ linguriță sare

Ingrediente cremă

  • 500 g mascarpone vegan
  • 400 g cremă de cocos din conservă (aceasta trebuie ținută în prealabil la frigider, iar pentru cremă vom folosi doar partea solidă de deasupra)
  • 2 linguri zahăr pudră vanilat
  • 2 linguri sirop agave

Alte ingrediente

  • 100 ml cafea
  • cacao pentru pudrat

Instrucțiuni
 

Instrucțiuni pișcoturi

  • Într-un bol amestecăm ingredientele uscate: făina, amidonul, praful de copt, bicarbonatul și sarea
  • Într-un alt bol amestecăm margarina cu zahărul până obținem o cremă omogenă, adăugăm aquafaba și esența de vanilie și amestecăm. Vom obține o consistență granulată
  • Adăugăm ½ din ingredientele uscate peste cele lichide, amestecăm și apoi adăugăm laptele încorporându-l ușor
  • Adăugăm restul ingredientelor uscate și amestecăm până obținem o compoziție omogenă
  • Turnăm compoziția într-un pos și "turnăm" pișcoturile în două tăvi tapetate în prealabil cu hârtie de copt. Nu vă îngrijorați dacă nu ies identice 🙂
  • Introducem pișcoturile la frigider pentru 30 de minute, iar după acest interval de timp, le introducem în cuptorul preîncălzit la ~180° pentru 12-15 minute (în funcție de cuptor)
    piscoturi vegane facute in casa

Instrucțiuni cremă

  • Într-un bol adăugăm mascarpone vegan, crema de cocos și amestecăm cu un tel până obținem o cremă omogenă uniformă (dacă folosiți un tel electric, folosiți o viteză joasă pentru ca aceasta să nu se înmoaie prea tare)
    mascarpone vegan meggle
  • Adăugăm zahărul și siropul de agave și le încorporăm bine în cremă
    crema tiramisu vegan

Asamblare

  • Trecem rapid pișcoturile (răcite complet) prin cafea și le adăugăm într-o tavă (~16cm x 27cm). Pișcoturile mele au fost destul de plate așa că am adăugat două straturi 🙂
  • Cu o lingură/ paletă de silicon, adăugăm un strat de cremă până acoperim complet pișcoturile
  • Adăugăm încă un strat de pișcoturi trecute prin cafea
  • Adăugăm încă un strat de cremă și uniformizăm tava
  • Introducem la frigider pentru 3-4 ore, ideal peste noapte. Pudrăm cu cacao înainte de servire
Keyword mascarpone, piscoturi vegane, tiramisu

6 Comments

    • Andreea says:

      N-as sti sa-ti spun… dar sincer nu cred ca e un desert dietetic. Am verificat acum un ambalaj de la mascarpone de la Meggle si are 278 kcal/100 g. Daca luam in coniserare si restul grasimilor, zaharul si faina, cred ca numerele cresc 😀

Lasă-mi un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primești cele mai noi rețete și articole!

Abonează-te la Newsletter

+ un Cadou surpriză pe mail după abonare